Skip to content

De vorbă cu Ionel Ilie, inițiatorul proiectului Pivnițe Subternare

Cum vi-a venit ideea acestui proiect?

Am pornit cu îndelungi căutări ale unei soluții rapide de a avea o pivniță. Inițial, eu am vrut ceva pentru propriul uz, și am încercat un compromis extrem de costisitor: beciul propriu zis comandat la un furnizor, scară la un alt furnizor, rafturile și trapă de acces la alți 2 furnizori.

Hibridul rezultat a ajuns la un preț astronomic, însă eu eram foarte încântat și mă lăudam cu realizarea mea la toată lumea.

Treptat, mi-am dat seama că este o nișă care, deși există, nu are la îndemână nicio soluție.

Când ați pus ideea în practică?

Imediat ce am început să primesc întrebări de la prieteni și cunoscuți despre cât a costat, cât a durat instalarea, dacă se poate comanda, etc, mi-am dat seama că la mijloc este vorba despre o necesitate colectivă.

Când ați simțit că s-a transformat într-un adevărat business toată această idee?

După câteva luni de la primul import am vândut tot stocul. Prietenul în curtea căruia am depozitul, a crezut că le-a furat cineva. Atât de mare a fost uimirea! Atunci a fost clar că avem o afacere viabilă.

Care au fost piedicile de care v-ați confruntat?

Nu pot spune că au fost neapărat piedici ci mai degrabă obișnuita reticență la nou, la schimbare. Oamenii sunt obișnuiți cu pivnițele tradiționale din beton, însă acestea nu pot fi construite oriunde și în orice condiții. Procesul nu este atât de facil. dar, treptat, cu cât discutăm și povestim mai multe despre produsele noastre, cu atât mai mulți ajung să descopere avantajele pivnițelor subterane.

Ce vă propunetii să faceți în viitorul apropiat cu acest proiect?

Ne propunem să creștem acest proiect, iar pe viitor ne dorim să le producem local pentru a scădea costurile și a-l face mai ușor de accesat de către oricine.

În câte județe v-ați extins până în prezent?

Momentan avem prezență fizică în 4 zone ale țării (Constanța, Sibiu, Ploesti, Arad) dar vindem în toată țara și găsim soluții de transport și instalare pentru clienți aflați peste tot.

Care a fost cel mai important moment de la începutul afacerii și până în prezent?

Anul trecut am aniversat borna #100, deși a fost pandemie. Suntem tare mândri și lucrăm cu nerăbdare să depășim #200, #300 și tot așa.

Care este feedback-ul general pe care îl primiți de la clienți la prima discuție/după instalare/după o perioadă de folosire?

Clienții sunt mulțumiți de achiziția făcută și de modul în care “se comportă” pivnița în contexte diferite. Suntem convinși că vom auzi numai de bine în continuare pentru că avem mare încredere în produsul nostru.